luni, 13 iulie 2026

Calculator ecobeneficii spatii verzi - TEST

🤝 Împreună pentru același aer și aceeași planetă

Cu toții împărțim aceeași planetă, același oraș, respirăm același aer și vrem ce este mai bun pentru cei dragi. Credem în parteneriat! Acest calculator s-a născut din dorința de a arăta cum cetățenii și primăriile pot colabora direct prin instrumente precum bugetarea participativă și Rețeaua Grădinilor Comunitare din România.

În loc să cheltuim milioane de lei din banii publici pe practici nesustenabile, susținem cererile punctuale de co-administrare ecologică a spațiilor verzi. Astfel, reducem stresul bugetar al primăriei și, cel mai important, protejăm sănătatea noastră, a tuturor.

🗺️ Proiectează o Oază Comunitară în Cartierul Tău

Cum funcționează: Faceți click pe pictograma în formă de poligon din stânga hărții, apoi dați click-uri pe hartă pentru a desena o zonă. Când închideți forma (dând click pe primul punct), beneficiile se vor calcula instantaneu mai jos!

🌱 1. Economii de Resurse Urbane (Prin Co-Administrare)

Suprafață Recuperată 0 mp
Economii Administrative Totale 0 lei/an (Include reduceri de costuri cu utilaje, motorină, consumul de saci de plastic și ore de muncă manuală)

🏥 2. Sprijin pentru Sănătatea și Starea de Bine a Familiei

Sănătate Mintală (Anxietate & Depresie) 0 lei/an Prevenirea depresiei clinice în rândul tinerilor prin reconectare cu natura
Imunitate Copii & Reducerea Spitalizărilor 0 lei/an Reducerea cheltuielilor părinților pentru astm, alergii și internări de urgență

📉 3. Reducerea Costurilor de Mediu și Sociale

Praf, Poluare & Sănătate Cardiorespiratorie 0 lei/an Tratamente respiratorii evitate datorită filtrului natural de praf și poluare
Prevenirea Pierderilor Economice Directe 0 lei/an Reducerea deceselor premature cauzate de medii intens poluate

* Fundamentul științific și metodologia de calcul:

1. Economii Administrative (Legea 544/2001): Datele privind costurile reduse se bazează pe analiza răspunsurilor oficiale obținute de la primăria S1,S2 și S5. Acestea arată bugetul alocat pentru utilaje poluante pe motorină, personal plătit să facă munci manuale repetitive, dar și consumul masiv de sute de mii de saci din plastic folosiți pentru strângerea frunzelor de toamnă (care altfel ar putrezi natural, hrănind solul), la care se adaugă amprenta de carbon a transportului acestor deșeuri spre gropile de gunoi (estimat la 1.9 lei/mp/an).

2. Microclimat vs. Deșerturi Biologice (De ce dăunează cositul agresiv): O pajiște urbană lăsată la o înălțime naturală de 15-20 cm reține umiditatea în sol și reduce temperatura locală la sol cu până la 10°C în zilele caniculare, acționând ca un aer condiționat natural. De asemenea, iarba înaltă și frunzișul funcționează ca un ecran fizic care captează praful toxic rezultat din frânare și alte noxe (particulele fine PM2.5 și PM10). Când vegetația este tunsă agresiv „la pământ”, solul devine un deșert biologic uscat; vântul ridică praful fin direct în plămânii noștri, agravând crizele cardiorespiratorii severe și grăbind decese premature care afectează direct bugetul statului prin taxe active neîncasate.

3. Sănătate Mintală și Imunitate: Calculele folosesc studii europene din neuro-urbanism (care corelează deficitul de natură cu cortizolul ridicat și incidența crescută a depresiei clinice în rândul tinerilor) și „Ipoteza Biodiversității” a doctorului Ilkka Hanski, ce demonstrează cum expunerea copiilor la soluri naturale bogate microbiologic previne apariția astmului și a alergiilor respiratorii severe, reducând substanțial cheltuielile părinților pe tratamente medicale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu